In timp ce ma dadeam cu sania nu m-am mai gandit la nimic, nu mi-am mai facut griji, pur si simplu am alunecat pe partie la vale si am trecut pe langa toti si toate simtind doar vantul in fata, simtind aerul rece cum imi intra in plamani si simtindu-mi obrajii inrosindu-se.
Din pacate m-am oprit brusc lovindu-mi sania de un obstacol numit viata cotidiana care m-a trezit la realitate. Nu eram pe partie ci coboram pe langa Cotroceni spre birou, aerul rece era imbibat cu gaze de esapament iar obrajii imi erau rosii pentru ca ma grabeam fiindca intarziasem… ca de obicei.
Mi-am redresat zambetul de pe fata pentru ca era prea larg pentru ora 9 dimineata, am schimbat melodia de la mp3 player si am pornit in continuare.