Din cutii miscatoare cu roti ies in fiecare dimineata mii de oameni. Gloate de fiinte palide, obosite si cu cearcane, cu gandul la patul cald lasat in urma acasa, cu vapori de cafea in suflu, ce incearca sa-si adune gandurile pentru o noua zi de munca. Degeaba probabil. Desi merg in locuri diferite se duc toti in acelasi loc: la birou. La munca. La serviciu. In locul in care trebuie sa te duci chiar daca nu ai chef pentru ca de nu, te costa o felie de paine, o masina sau chiar o casa. Roboti umani automatizati instinctiv de societate pentru ca asa trebuie, pentru ca asa se cade ca de la o varsta sa iei viata in piept si sa faci lucruri marete… adica sa rezisti zi de zi intr-un mediu timp de aproape 40 de ani, asta daca te tine motorul pana atunci.
De aceea cand voi fi mare o sa vreau sa fiu mic din nou.