Dupa o neasteptata participare la concertul ACDC (concert care si-a meritat toti banutii, sunt foarte incantata ca am avut posibilitatea sa-i vad pe acesti bunici ai hard rockului) viata si-a reluat traseul obisnuit. Aceleasi griji de zi cu zi, aceleasi preocupari si dorinte pe care le iau si le analizez pas cu pas pentru ca daca nu fac eu asta nu o va face nimeni in locul meu.
Azi spre exemplu am mers la Billa, regimul ma cam obliga sa mananc sanatos si doar anumite lucruri, asa ca e musai sa trec saptamanal pe acolo. Langa raionul de carne o batrana, sa zic ca avea peste 60 de ani, se uita la o caserola de carne de vita cu os. Sper ca nu gresesc cand spun ca nu facea parte din grosul pensionarilor de capitala ci ca era o femeie cat de simpla, poate de la tara, poate venita la piata cu produse, cine stie.
“Cat e asta mama?”
“6,5” ii raspund, “65.000 de lei vechi”
“Speram sa fie pana in 50, eu am 90, astalalta e 31 (arata spre un alt produs luat de pe raft), imi ajunge, nu-mi ajunge nu?”
“Nu, va mai trebuie”
Ideea e ca am stat 5 min cu ea sa cautam o caserola de carne mai ieftina de 5 lei, bine inteles ca nu am gasit si am vazut-o ca era tare descumpanita si trista. I-am dat 2 lei. I-am spus ca asa o sa-i ajunga banii sa ia carnea. Nu stia ce sa spuna, se uita la mine, se uita la bani, i-a luat si a spus “Bogdaproste”. Am vazut-o apoi cu caserola, o sticla de apa si cu pachetelul de pe raft, cauta o casa libera.
Nu m-am indurat sa o las asa, n-am putut sa nu fac nimic.
Pe langa asta grijile, preocuparile si dorintele mele par o nimica toata.