Nu am trecut pe la festival in primele doua zile, dar, cum nu puteam sa-i pierd pe Whitesnale si Judas, am pus mana pe telefon, m-am agatat de gasca si m-am prezentat la apel. Am vrut sa ajung acolo la timp ca sa-i vad pe Trooper, o formatie care imi place mult, imi aminteste de rockoteca din Club A, de noptile pierdute in Vama si de multe concerte, baietii suna bine si sunt apreciati de public. Din pacate cand au cantat ei, in fata scenei erau destul de putini oameni. Cei din audienta s-au mai inmultit pentru Hatebreed. Cum ei nu canta ceva care sa ma atraga, m-am retras undeva in spate, m-am asezat jos si am rontzait chestii. Nu sunt genul meu dar am vazut ca cei care ii apreciaza s-au bucurat de fiecare minut al recitalului lor. Cu timing-ul organizatorii au stat destul de bine asa ca la ora anuntata au aparut pe scena Whitesnake. I-am mai vazut acum 3 ani, atunci i-au avut in deschidere pe Def Leppard. Coverdale arata exact la fel, se poarta la fel pe scena, are acel charm specific dar are si o varsta care nu-i permite sa mai aiba aceeasi putere in voce, si aici intervin ceilalti muzicieni din trupa care au facut backing vocals. Impreuna au facut din show-ul Whitesnake ceva ce merita vazut, chitara a fost to die for, la fel ca si fragmentul din “Soldier of Fortune” cantat de Coverdale la urma. E o trupa pe care o stiu de ani de zile (imi aduc aminte si azi ziua in care fratele meu a cumparat discul cu albumul “1987” in ’90 de undeva de la Universitate, asa cum imi aduc aminte ca acasa l-am ascultat de nenumarate ori), pe care o vad acum a doua oara si care face parte din categoria “bunicilor” ce-mi sunt cunoscuti de 20 si mai bine de ani.

A fost clar ca lumea a venit la festival pentru Judas Priest. Inainte de show-ul lor publicul s-a ingramadit in fata, motiv pentru care dupa cateva melodii ne-am retras undeva mai in spate de unde am vazut si auzit mai bine. Si am avut si ce vedea si mai ales ce auzi. La varsta lor, onorabila fara indoiala, au facut un spectacol de zile mari. As zice ce am spus si acum 3 ani dupa concertul lor: wow!!! Dar nu pot sa spun doar atat, asa de mult mi-a placut. Ceva imi spune ca maine nu voi avea voce, ma dor palmele dar a  meritat fiecare moment si fiecare acord. Mi-a placut foarte mult “Breaking the Law” cand Rob Halford, dupa ce a subliniat existenta a ceva mai mult decat evident pentru noi toti, si anume Palatul Parlamentului, a pus mana pe microfon doar ca sa-l intoarca spre public: intreaga parte vocala a cantecului a fost interpretata de un cor de, spun eu, 20.000 de oameni ce au cantat la unison si pentru cateva minute au fost una si aceeasi voce. Nu as fi vrut sa se termine acest concert, a fost foarte tare! Inca o seara extraordinara cu muzica buna, un concert excelent care si-a meritat toti banii.

Sar peste treburile organizatorice, peste ce a fost rau, ce putea fi mai bine. Dupa asa o muzica buna chiar nu-mi mai pasa!