Home Sweet Home

In ordinea numerelor de pe tricou: Pascani, Iasi (Gradina Botanica) si Iasi (Sala Pasilor Pierduti)

Posted in Day to Day, Romanian | Leave a comment

Bunica

In adierea unui vanticel de vara ce aduce de departe miros de miriste si de mal amarui, satul forfoteste cu treburile de zi cu zi. Norii pufosi se plimba pe cer. In fiecare curte oamenii trebaluiesc. Cainii dorm somnorosi la umbra, pisicile stau intinse pe pamant ca lesinate. Si cu toate acestea in satul plin de viata e liniste.

Mai departe, intr-un oras aglomerat, asfaltul se topeste sub caldura soarelui si sub rotile sutelor de masini. E ca un furnicar. In sus, pe langa Rapa Galbena iarba e uscata si pamantul e crapat. Copoul e cufundat in umbra dar racoarea teilor e departe de a fi simtita. Chiar inainte sa ajungi la universitate, apucand prima strada la stanga dai in Lascar Catargiu. Intr-o cladire veche si darapanata ce de departe miroase a clor e un spital. Cel de ortopedie. Cu glasul sfarsit si lacrimi in ochi se ia o decizie: se merge acasa, la sat.

Un suflet zbuciumat simte revenirea acasa. In semi-constienta se linisteste si adoarme.Greierii canta afara, in lunca apropiata se lasa noaptea. Tantarii bazaie si sacaie animale si oameni la un loc. Se face liniste. Oamenii obositi se retrag in case si in paturi ca sa-si stranga puterile pentru o noua zi. Si-n linistea noptilor de acasa un suflet pleaca spre alta lume.
Zorii zilei urmatoare aduc soarele printre frunzele de vita, piuituri de pui si ragete de vaci in drumul spre cireada, bobite de roua in iarba si un cer senin albastru. Aer curat matinal, vanticel racoros si cativa nori, semn de ploaie, la orizont. Toate isi recapata cursul firesc al unei zile normale intr-un loc rupt din povestile copilariei.

Dar bunica nu mai e. Clipele apropiate miezului de noapte au adus cu ele un telefon si o veste iar razele diminetii nu au mai gasit-o pe bunica trezindu-se cu somul agatat in gene, cu visele amanate pentru o alta noapte si cu gandurile la o noua zi.
Bunica nu mai este. Nu mai e Lalu, nu mai sunt laptele cu taitei de casa, clatitele si scoverzele, gogosile cu branza de oaie, sunetul taraitului papucilor pe cimentul din fata casei, mirosul de hrean cu otet, povestile ei, parul ei alb pieptanat intr-o parte si prins cu o clama, capotul de molton sau sosetele din lana aspra, sunetul masinii de cusut, nici macar cantecul inganat in leaganarea scranciobului.
E liniste.

Posted in Day to Day, Romanian | Leave a comment

The Cranberries in Bucuresti

Inca un concert bifat pe lista anul acesta. O trupa pe care o astept din liceu, The Cranberries.
A fost un concert foarte frumos, vocea lui Dolores suna extraordinar de bine iar per ansamblu showul a fost minunat, poate un pic cam scurt pentru cineva care i-a asteptat 10 ani. Partea buna e ca melodiile lor sunt scurte si prin urmare intr-un concert de 90 de minute intra destul de multe.
Setlistul a fost urmatorul: Analyse, Animal Instinct, How, Dreaming My Dreams, Linger, Wanted, Just My Imagination, When You’re Gone, Switch Off the Moment, Desperate Andy, Time Is Ticking Out, I Can’t Be With You, Ode to My Family, Free to Decide, Salvation, Ridiculous Thoughts, Zombie si la bis au cantat Put Me Down, Still Can’t…, Promises, Dreams.
Au lipsit cateva melodii pe care vroiam sa le ascult, printre care si You and Me, melodie pe care am ascultat-o ieri in continuu. Si acum oare ce ascult?

Posted in Music Stuff, Romanian | Leave a comment

Sunsetter

Gaze into the horizon as the sky cracks and bleeds onto the earth a scarlet sunset. Search for the last spear of pure blue sky battling the red mist. Watch it become orange, than red, then black. Darkness falls. And you gaze and you smile. Another job well done, another evening opens the way for the night. Another battle won by the billions of stars flickering brightly in the enormous black infinity. Nothing dares disturb it, and what does dare, turns to nothing in a frame of an infinite time, in a space with no boundaries known to the simple beholder. And leading the battle is you. The sunsetter, the one that brings on the night.

Posted in English, Mood | Leave a comment

Ends of the World

Standing at one end of the World, while you are at the other, would we hear the same music? I know I hear it every day at sunrise. And the sunset has a song of its own. And the nights are amazing.
You are on one end of the world, I am on the other. But we do not hear the same music. The sun rises at different times, sometimes it doesn’t even set there where you are. And I can’t hear the songs of the unset-sun as you can’t hear the tunes of the sun that rises from a coating of dew.
And sometimes the darkness takes over. And we end up not hearing the same melodies. So we dance on different tunes.

Posted in English, Mood | Leave a comment