Spinning Words

Post Cradle days, side effects not spotted… yet!

In mare a fost asa: minute vorbite la telefon in noapte. A rainy day begins early! Fast breakfast si fuga spre sala de net. Convorbiri scurte, minute scurse repede. Statia de autobuz. Gara. Tren. Frig rau in tren, deci se poate si in Franta, nu numai in Romania. Gene grele dar fara somn in ochi. Doua ore de tremurat. Schimbat trenul intr-o gara, urcat la caldura si dupa o ora coborat in Cleremont Ferrand. Intalnit copila, both happy. Mers la hotel, foarte departe langa autostrada pentru ca acolo era mai ieftin si pregatit pentru momentul asteptat de mult. Si zi mai buna decat asta nici ca se putea. 17 noiembrie 2006 concert Cradle of Filth in Cleremont Ferrand.

Dupa ce am ajuns in fata salii, am stat la o coada foarte linistita ca toate cozile de la concerte de pe aici. In sala am avut grija sa ne alegem un loc strategic de unde sa vedem scena si cei de pe ea… in traducere, pe primul rand de trepte de unde am vazut pe deasupra capetelor tuturor. Dezamagire in ceea ce priveste prezenta la concert si marimea salii. Nu stiu daca erau 1000 de oameni iar sala era mai mica decat cea din Agronomie. Trupa de deschidere, cu membri unul mai ciudat decat celalalt, a facut atmosfera dar puteau sa cante mai putin. O bere in pauza…

Si se sting luminile, si apar, toti 5… dar parca bateristul nu e cel pe care-l stiu. Unde e Adrian? 3 zile mai tarziu voi afla ca a plecat de tot din trupa. Prima melodie:  “Dirge Inferno”… si urmatoarea… si alta dupa ea. Acorduri cunoscute, no need for an introduction. In timpul melodiei nu am vazut nimic din ce era pe scena. Iar melodia era “Nymphetamine”… Mai bine de o ora a trecut atat de repede, timp in care am cantat, am ascultat, am privit. Dani e un om cu atata energie in el, nu statea locului o clipa. Avea putere sa se miste cat pentru tot publicul la un loc, public destul de pasiv de altfel care a asteptat bis-ul in liniste. Mi-a placut mult costumatia lui Dani, nu pot spune acelasi lucru despre cea a solistei.

Si mult asteptatul bis: “Dirge Inferno” again si “From the Cradle to Enslave”. Si in timpul bis-ului am aflat ca si Paul e nascut in aceeasi zi.

Concluzie: mai vreau!

Ca sa incep de undeva spun ca am ramas in urma cu niste chestii. Bun. Sa o luam asa. In ultimul week-end din octombrie am aflat ca uneori e mult mai ieftin sa mergi cu TGV-ul la clasa intai decat la a doua. Deci am sarit in TGV, first class, am dormit tot drumul si dupa 1h:40 m-am dat jos in Paris unde ma astepta Brother. Prima oprire a fost la Notre Dame, frumoasa biserica dar ma asteptam sa-mi placa mai mult. Second stop: Arc de la Defense, third stop minunatele campii din mijlocul Parisului si dupa am zacut doua ore langa Turnul Eifel care e efectiv impresionant prin aspect, marime si cam atat ca luat separat si de-a maruntelul e doar un morman de fiare. Totusi am stat cel mai mult pe langa el si din prima zi de vizita a fost lucrul care mi-a placut cel mai mult. Ultima oprire a fost in fata la Luvru.

Second day: am ajuns intr-un loc absolut superb din care nu as mai fi plecat si in care vreau sa ma intorc cu prima ocazie, sa-l iau din colt in colt si sa analizez fiecare particica. Vorbesc despre Pere Lachaise. Morminte peste morminte care adapostesc oameni mai mult sau mai putin celebri, cavouri construite in stiluri diferite din care mie mi-au ramas in minte cele in stil gotic, simboluri, ingeri, bufnite, semne ale iubirii eterne, moarte peste tot dar o frumusete de nedescris. Daca nu eram cu Brother ramaneam acolo sa-l vad tot dar a trebuit sa plecam si ne-am indreptat catre Sacre Coeur. Frumoasa biserica, mare si alba, impresionanta prin faptul ca e asezata pe un deal. Fiind senin s-a creat un contrast interesant intre verdele de la iarba, albul bisericii si albastrul cerului. Dupa, am umblat aiurea si am cascat gura prin magazine si printre oameni. Nu am gasit nimic interesant.

Third day: am ajuns la Roland Garros. Tare imi doream sa ajung acolo si promit ca data viitoare o sa ajung in timpul turneului. Am mers aiurea pe malurile Senei, prin parcuri si prin Gradina Luxembourg si intr-un final am ajuns acasa(dupa ce am baut o bere, thank God ca n-am platit eu pentru ea) ca sa fac bagajele cause a doua zi dimineata trebuia sa ma intorc in Dijon. Drumul inapoi a fost foarte placut: somn pe acorduri de Cradle.

End of story, asta facui in Paris.

Cum e sa fii student si sa stai la camin aici? In mare mult mai bine ca in Bucuresti. E si mult mai scump, e adevarat, dar e scump daca raportezi totul la preturile de acasa. Intr-adevar imi dau jumatate de bursa pe cazare, dar e singura posibilitate pe care o am, chiria e mai mare aici in zona campusului si ca sa fie mai mica nu as mai sta la 10 minute de mers de facultate si peste strada de cantina.

Pe scurt… camerele sunt individuale, au chiuveta, gresie pe jos, sunt la fel de mari ca o camera de doua persoane din tara, avem bucatarie, e curat si nu sunt gandaci. Iar eu nu sunt o persoana “fericita” care sa fi nimerit intr-un camin renovat. Acolo ai mobila noua( o biblioteca imensa si alte alea), baie in camera si frigider pe hol. Toate camerele au termopan si obloane… E intr-adevar altfel dar campus-ul nu e asa de plin de viata ca cele de acasa. Nu tu club, nu tu bar, nici macar terasa amarata… Iarba cat cuprinde, banci si drumuri multe in centru unde e toata viata de noapte… care se termina in mare parte pe la 1:30. Deci parti bune dar si parti mai putin bune.

In ansamblu e OK.

Dupa ce am umblat o multime zilele astea si am dat o groaza de bani, m-am calmat si am zis sa dau de veste cum e pe aici.Ideea e ca daca ma apuc de scris cum e o sa va plictisiti, as all stuff a fost de natura administrativa si foarte putin de alt fel. Am cunoscut multi romani caci sunt aici din plin. Inca nu am intrat in contact cu scoala caci pana acum ne-au pus sa dam bani si ne-au plimbat. Yap that’s the nice part, am avut parte de un tur al orasului cu ghid care ne-a explicat o multime de chestii. Nenea era foarte simpatic si s-a purtat frumos cu noi.   Am mers cu autocarele undeva la 40 de km de Dijon, in Beaune, ca sa vizitam Les Hospices. Acum jumatate e muzeu, inainte era spital si adapost pentru cei saraci. Acoperisul e facut cu tigle colorate, foarte frumos, interesant si plin de simboluri in asta parte a lumii.
In Dijon inca mai exista strazi de pe vremea lui Ludovic… de fapt de pe vremea Ludovicilor, Louis cum li se spune pe aici. Sunt intortochiate si pavate cu piatra de rau. Cladirilr sunt vechi in stil flamand, bisericile sunt gotice(o adevarata minunatie daca ma intrebati pe mine)
Partea frumoasa e ca simbolul Dijonului e o cucuvea, asa ca peste tot pe jos se gasesc placute cu pasarea si sunt numerotate. Te uiti in ghidul Dijonului la numar si vezi langa ce monument esti. E o mica confuzie intre cucuvea si bufnita though… E Cucuveaua norocoasa, pe coltul unei biserici, mai exact Notre Dame, si se spune ca daca o atingi cu mana stanga ai noroc. Biata bucata de piatra e roasa de cat a fost atinsa. Problema vine acum, daca e cucuvea de ce are urechi? Cucuvelele nu au… de aici si confuzia. Oricum, este un magazin plin de bufnite si de cucuvele facute din orice material, de la tuta dulce si sticla la lemn si blanitza. Tare frate, tare scumpe!(ca daca nu erau, jumatate din ele erau acum la mine in camera, cause, daca nu stiti, mie-mi plac mult bufnitele)
Astept sa de cursuri si mai ales astept sa vad cand o sa se opreasca ploaia… aici ploua foarte mult.

Aici sunt! Adica in Dijon…pentru cei care nu stiau. E ok, e frumos, sunt multi romani, majoritatea din Craiova( cred ca mi-e scris ca pe unde merg sa ma intalnesc cu vagi semne ale radacinilor mele)
In rest… e bine sa fii student Erasmus, cel putin acum la inceput pentru ca te plimba gratis si-ti arata o multime de chestii interesante.
More news later.